Zeci de premii si mentiuni pentru elevii suceveni la „Memorialul Stefan Dirtu” (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Liceul Teoretic „Ion Luca“ din Vatra Dornei a fost, zilele trecute, gazda Concursului Interjudeţean de Matematică şi Informatică „Memorialul Ştefan Dîrţu“.

„Secţiunea matematică, aflată la a XII-a ediţie, se adresează elevilor din clasele IV-XII, la care au participat 275 de elevi din judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ şi Bistriţa Năsăud. Elevii suceveni au obţinut 2 premii I, 4 premii II, 4 premii III şi 72 de menţiuni”, a declarat şeful IŞJ Suceava, Petru Carcalete.

Acesta a precizat că, din judeţul Suceava s-au evidenţiat la premiul I Tracicaru Rareş, clasa a IX-a, Colegiul Naţional „Nicu Gane” Fălticeni şi Sîrghie Iulia, cl. a X-a, Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava.

„Secţiunea informatică este la a VI-a ediţie şi se adresează elevilor din clasele IX-XII. La informatică au participat 41 de elevi de la Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi, Colegiul Militar Liceal „Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava, Şcoala Creştină „Filadelfia” Suceava şi Liceul Teoretic ”Ion Luca” Vatra Dornei”, a spus Petru Carcalete, subliniind că alevii au obţinut 4 premii I, două premii II, 3 premii III şi 7 de menţiuni.


Intră acum și în grupul de